Church History
Participanții la Serviciul Divin al Bisericii, la sărbătoarea Învierii Domnului, în Aprilie 1984
Rândul de sus: Nelu Lupean, Mihai Enea, Marta Enea, Mircea Iacob, Liana Cioruță, Janeta Dumitrescu, Lucian Dumitrescu, Mircea Tonea, Cheța Tonea, Estera Perneș, Dani Perneș (in brate), Ghiță Cioruță, Emi Dumitrescu, Marcela Tonea, Vasile Perneș
Rândul de jos: Sanda Cioruță (Onofrei), Damaris Lupean, Adina Dumitrescu, Ligia Tonea, Alina Cioruță (Tudor), Nelu Tonea, Roxana Perneș
Începuturile Bisericii Baptiste Române din Portland
► În luna ianuarie 1984, fratele George Cioruță și fratele Nelu Lupean împreună cu familiile lor, s-au adunat într-o cameră de “nursery” la Eastmont Baptist Church. Acesta a fost primul serviciu divin al Bisericii Baptiste Române din Portland.
► Primul document găsit în arhivă, care atestă formarea Bisericii este din data de 5 Februarie 1984. Două luni mai târziu s-a întocmit actul de constituire al Bisericii.
► Primul pastor invitat pentru a sluji această biserică a fost fratele Liviu Olah, iar în a doua jumătate a anului 1984 a venit ca pastor fratele Aurel Popescu.
► În 1986 în evidențe erau consemnați deja 47 de membri.
Primul locaș de închinare propriu
► Din dorința de a avea un locaș propriu de închinăciune, prin dărnicia fraților, în 1990 s-a achiziționat prima proprietate a Bisericii, la adresa 304 NE 80th Ave. Portland.
► Biserica a fost încorporată ca organizație religioasă și recunoscută de Guvernul Statului Oregon, la data de 12 Februarie 1992.
► Din 1996 până în Aprilie 1997, Biserica a fost păstorită de fratele Nelu Chițescu.
Casa de rugăciune de pe strada San Rafael
► Datorită faptului că locașul Bisericii devenise neîncăpător, s-a decis cumpărarea unei clădiri mai mari, localizată la 14011 San Rafael Street, Portland.
► În 27 Iulie 1997 are loc inaugurarea casei de rugăciune, a cărei sanctuar avea capacitatea de 300 de locuri. La acea dată Biserica avea 210 membri.
► Până la instalarea actualului pastor, fratele Nelu Brisc, în 12 iulie 1998, biserica a fost hrănită duhovnicește de frații David Nicola (Lugoj), Ghiță Câmpean (Sibiu) și Aurel Gacea (Tulcea).
BISERICA ÎN PREZENT
► In luna Octombrie 2000, s-a cumpărat actuala proprietate a bisericii, la adresa 10115 Stanley Ave. Portland. Serviciul de inaugurare a acesteia a avut loc pe 11 Februarie 2001.
► Sanctuarul, cu o capacitate de peste 500 de locuri, părea ideal la acea vreme, însă Biserica din Portland a avut harul de a experimenta afirmația din Plângerile lui Ieremia, capitolul 3, versetul 22, care spune:“Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înoiesc în fiecare dimineață.” Astfel Biserica Domnului din Portland numără astăzi aproape 400 de membri și peste 150 de tineri și copii.